Sorana Cîrstea are o adversară de top în turul 2 la US Open. Pentru a doua oară în carieră, jucătoarea din Târgoviște o înfruntă pe Maria Șarapova, cea care îi administra un categoric 6-2, 6-2, în 2012, la Beijing, pe o suprafață destul de apropiată de hardul de la New York.
„Este o sportivă care joacă foarte agresiv. Uneori, chiar nu știi de ce vei avea parte într-un meci precum acesta. Pentru mine însă, este important să mă detașez de adversară, să mă concentrez pe ceea ce trebuie să lucrez eu în mod special. Mă concentrez asupra mea”, a transmis Maria Șarapova la conferința de presă.
Șarapova a avut nevoie de o oră și 51 de minute pentru a o învinge de experimentata Patty Schnyder, devenită, la 39 de ani, cea mai în vârstă sportivă care trece de calificări la US Open. Deși partida a durat aproape două ore, rusoaica s-a impus, totuși, în două seturi, 6-2, 7-6(6). ‘Mașa’ și-a complicat singură existența cu o mulțime de erori neforțate care au făcut-o să rateze de două ori închiderea partidei, cu serviciul, după ce a condus cu 5-1 în manșa a doua. „Am început să fac foarte multe greșeli. Îmi doream să închid cât mai repede și i-am oferit multe șanse gratuite. Patty are mâini incredibile și o îndemânare ieșită din comun, care este încă acolo. Este foarte competitivă, chiar dacă a lipsit din circuit atâta timp. Mi-am și spus că mi-a luat 15 ani să îi pun o scurtă reușită. Nu reușești de multi ori asta în fața lui Patty„, a afirmat Maria Șarapova la conferința de presă.
Campioană în 2006 la US Open, Șarapova a închis meciul din primul tur cu un retur câștigător, al 23-lea winner în meci. Rusoaica cotată cu a 22-a șansă la trofeu a comis 46 de greșeli neforțate, în timp ce adversara sa a încheiat cu 4 winners și 30 unforced errors.
9 duble greșeli a comis Maria Șarapova în partida cu Patty Schnyder
Inconstantă a fost și Sorana Cîrstea în duelul său din primul tur cu una dintre favoritele gazdelor, Alison Riske. Românca pregătită de belgianul Carl Maes a salvat în extremis partida contra americancei de pe poziția 75 WTA, revenind de la 3-5 în setul decisiv, cu o serie de patru game-uri consecutive, pentru a se impune cu 7-5 (detalii AICI).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER